În culisele alegerilor prezidențiale din Rusia

De Tana Foarfă și Elena Gozun

Primul tur al alegerilor prezidențiale din Rusia pare să nu prezinte niciun interes, iar explicațiile sunt multe. Nimeni nu se așteaptă la vreo surpriză după ce Vladimir Putin a anunțat că dorește să candideze pentru al 4-lea mandat, majoritatea sondajelor îl arată pe Putin un câștigător detașat al alegerilor, cu 60-70% din voturi în favoarea sa.

Există speculații referitoare la veridicitatea acestor alegeri: oare Rusia doar dorește să păstreze aparențele unei democrații? Sunt candidații la alegeri susținuți de Kremlin să participe pentru a oferi o „cursă prezidențială”? Sunt aceste alegeri doar o punere în scenă a unei piese al cărei final îl cunoaștem în prealabil, însă pe care o urmărim în speranța că vom întrezări un element de noutate?

În teorie, partidele care fac parte din Parlamentul Rusiei (Duma) își pot desemna candidații fără a fi nevoie de semnături. 3 dintre acestea și-au declarat susținerea pentru Vladimir Putin: Rodina (Patria), Platforma Civică și O Rusia Dreaptă. Membrii partidelor care nu au locuri în Duma trebuie să strângă 105.000 de semnături pentru a putea candida, în timp ce candidații independenți au nevoie de 315.000 de semnături dar și de susținerea a minimum 500 de activiști.

Însă încă de la începutul campaniei s-au ridicat semne de întrebare referitor la libertatea procesului de vot și asupra principiului pluralismului politic, candidatul opoziției Alexei Navalny aflându-se în mijlocul unui scandal care s-a sondat la final cu interzicerea participării lui în cursa electorală.

Navalny, un critic proeminent al lui Putin, un susținător al luptei anti-corupție și anti-sistem a organizat mai multe proteste împotriva guvernului, in special după alegerile prezidențiale din 2012, care au dus la arestarea sa frecventă. După ce a reușit să strângă semnăturile necesare, lui Navalny i-a fost respinsă candidatura de către Comisia Electorală Centrală, fiind invocat cazierul lui judiciar și arestările sale ca impediment al aprobării candidaturii sale.

Au rămas astfel 7 candidați care vor încerca pe 18 martie să îl învingă pe Vladimir Putin în primul tur al alegerilor prezidențiale din Rusia.

Doi candidați tineri și-au depus candidatura pentru alegerile din 2018, Ksenia Sobchak, 38 de ani și Maxim Suraykin, 39 de ani.

Ksenia Sobchak este candidata partidului liberal Inițiativa Civică. Cariera lui Sobchak a avut un traseu fascinant – de la copil de bani gata (ea provine dintr-o familie cu un profil politic înalt, tatăl ei a fost primarul orașului St Petersburg), la vedetă de reality TV, la protestatar și mai târziu jurnalist de opoziție. Deși în timpul protestelor din 2011 a fost alături de Navalny, susținătorii lui o acuză de trădare, deoarece decizia ei de a-și prezenta candidatura contravine cu ideea lor de boicot. Prezența ei nestingherită în presă, cât și relația apropiată de Putin, care a fost prieten de familie și adjunct la primăria Sankt-Petersburgului a lui Anatolyi Sobchak, a dus la speculații despre susținerea campaniei sale electorale de Kremlin, pentru a liniști suporterii tineri supărați după scandalul cu Navalny.

Sobchak, auto-declarată “candidatul contra tuturor”, nu are aspirații să devină președinte și admite că această cursă electorală este doar o farsă: în numeroase ocazii, ea a declarat că scopul ei la aceste alegeri nu este să câștige. Ca fostă vedetă TV, ea este conștientă de valoarea și impactul televiziunii și folosește această platformă pentru a discuta subiecte delicate sau controversate, cum ar fi invazia Ucrainei, anexarea Crimeii și corupția. Cert este că prezența lui Sobchak pe scena politică pre-electorală este benefică pentru Kremlin, deoarece crează mirajul opoziției, prin mesajele anti-putiniste pe care le promovează, fiind singurul candidat intervievat și invitat în platourile marilor televiziuni vestice. Ea nu are șanse reale de câștig și ajută la creșterea prezenței la vot. În același timp, Sobchak crede că și ea are multe de câștigat din acest troc – fiind subestimată de centrele de putere din Kremlin, care o consideră superficială și compromisă de trecutul ei în televiziune și proveniența ei dintr-o familie bogată, ea speră că popularitatea sa va crește și în viitorul apropiat va construi o platformă solidă de opoziție în Rusia.

Maxim Suraykin este liderul partidului de extremă stânga Communiștii din Rusia și promovează restaurarea Uniunii Sovietice. Un stalinist convins, sloganul său se intitulează „10 lovituri staliniste împotriva capitalismului”. Se dorește a fi o alternativă a Partidului Comunist din Rusia, care promovează oligarhi, după spusele lui. Partidul Comunist l-a acuzat pe Suraykin că este susținut de Kremlin pentru a diviza votul comunist.

Reprezentanții vechii garde sunt Vladimir Zhirinovsky, un politician de 71 de ani și Grigory Yavlinsky, un economist de 65 de ani.

Vladimir Zhirinovsky este prezent în alegeri încă din 1991 din partea Partidului Liberal Democrat din Rusia, partid populist de dreapta, și este considerat din această cauză vedeta politicii rusești. Deși partidul este, teoretic, un partid de opoziție, politica lui Zhirinovsky pare să fie pe aceeași lungime de undă cu cea a Kremlinului. Discursurile sale sunt naționaliste, xenofobe și extreme, amenințând spre exemplu Europa de Vest cu atacuri nucleare.

Grigory Yavlinsky este liderul partidului social liberal Yabloko și candidează la alegeri de tot atât de mult timp ca Zhirinovsky. Este un politician liberal pro-european dar care nu a reușit să își mărească electoratul.

Lista candidaților la alegeri se încheie cu Sergey Baburin, profesor de drept în vârstă de 59 de ani, Pavel Grudinin, 58 de ani și Boris Titov, 57 de ani, om de afaceri.

Sergey Baburin candidează din partea partidului naționalist Uniunea Poporului Rus. Este un politician conservator care susține politica internă și externă a lui Putin.

Pavel Grudinin candidează din partea Partidului Comunist din Rusia. Fost fermier, este directorul firmei de stat Lenin, cel mai mare cultivator de căpșuni din Rusia, iar în dosarul depus la comisia electorală figurează cu venituri de peste 2 milioane de euro în perioada 2011-2016. Fiind un candidat nou, fără a ieși în evidență și cu o campanie moderată care să placă majorității cetățenilor, este de așteptat să fie pe locul 2 în preferințele alegătorilor.

Boris Titov candidează din partea Partidului Progresului și reprezintă sectorul mediului de afaceri. Este un liberal, cu viziuni în favoarea unei piețe libere și unui protecționism al clasei de mijloc. Din 2012, Titov se ocupă de drepturile antreprenorilor din Rusia, reprezentându-l în discuții pe Putin.

De cealaltă parte, îl avem pe Vladimir Putin, fost agent KGB, care candidează ca independent după ce a renunțat la șefia partidului Rusia Unită. Pe lângă funcția de actual președinte al Rusiei, Putin este la șefia Frontului Poporului Rus – o organizație umbrelă de peste 1500 de mini partide, uniuni și grupuri de interes, membrul de bază fiind partidul Rusia Unită.

Putin pare să depună un efort minim în campania electorală, limitându-se la a face poze cu echipe de sport, la a ține prelegeri și a rezolva problemele subordonaților și la câteva vizite în Siberia, una la un centru de cercetare. Mesajul campaniei sale nu e clar, nu există un program politic, reformele sale limitându-se la creșterea productivității pieței muncii și la promisiuni de adresare a problemelor pe care le întâmpină în campanie.

Spectacolul campaniei electorale

Pentru actuala guvernare, prezența la vot este principala unitate de masură privind susținerea populației, în special deoarece campania lui Navalny după decizia comisiei electorale centrale de a-i interzice participarea la alegeri s-a axat pe încurajarea susținătorilor săi să boicoteze alegerile. Tabăra Navalny nu dorește să participe la alegeri și să joace după regulile lui Putin. Ei sunt de părere că modul prin care pot slăbi legitimitatea sistemului actual este prin o prezență cât mai scăzută la vot. Liberalii lui Yavlinsky nu sunt mulțumiți de această opțiune, deoarece consideră că dacă votanții anti-Putin sunt convinși să rămână acasă, i-ar face un cadou lui Putin. Aceste poziții extreme ale opoziției nu sunt deloc benefice, alegătorii sunt indeciși, membrii secțiilor de vot au dificultăți în a găsi observatori, iar opoziția nu are deloc un mesaj solid și convingător în fața alegătorilor.

Pentru o prezență ridicată la vot au fost folosite multe tehnici, unele clasice, altele inovative sau chiar controversate (pragul propus de Kremlin fiind o prezență mai mare decât cea de 65% de la prezidențialele din 2012):

• fixarea datei alegerilor în ziua celei de-a patra aniversări a anexării Crimeii.
• organizarea în aceeași zi a festivalurilor și tombolelor pe baza buletinelor de vot pentru câștigarea biletelor la un spectacol cu vedete autohtone.
• Organizarea simultană a referendumurilor privind schimbarea fusului orar sau programului vacanțelor scolare.

Campania de încurajare a prezenței la vot vizează în special tinerii între 18 și 24 de ani (care conform sondajelor, sunt grupul cu interes foarte scăzut față de alegeri). În această privință, au fost implicate tehnici de PR pe platformele de social media –  concursuri de selfie-uri din secții de votare, reclame pe aplicațiile Tinder și Yandex, campanii pe twitter ale jucătorilor de hockey care îl susțin pe Putin (#PutinTeam) și ale celebrităților care promovează înregistrarea prealabilă ce permite votarea în orice secție de votare din țară.

Dezbaterile prezidențiale televizate de la canalul Rossiya 1, cel mai important canal de stat la Rusiei, s-au transformat într-un spectacol ieftin și dizgrațios, cu bătăi în platou, întreruperi constante și vulgarități, aruncat de apă în fața contra-candidatului Zhirinovsky, lacrimi și drama.

În tot acest timp, Vladimir Putin, la fel ca în celelalte curse electorale, se distanțează de circul dezbaterilor electorale, alegând să nu participe.

Strategia sa este croită în jurul profilului de lider care face multe și vorbește puțin. El nu are nevoie să coboare în mocirla politicienilor însetați după putere, deoarece este de alt nivel, altă clasă. Spotul electoral viral lansat în februarie de surse neclare (deși o investigație jurnalistică indică legături cu Kremlinul) subliniază exact acest lucru – pentru o Rusie stabilă, puternică, neschimbată (schimbarea având conotație peiorativă – invazia gay-ilor, recrutarea forțată în armată până la vârsta pensionării, economie instabilă), trebuie să (1) mergi la vot, (2) să nu cazi în capcana promisiunilor politicienilor noi și (3) să votezi cu Putin.

În cazul în care inevitabilul se va produce, Putin va fi la cârma Rusiei pentru o perioadă de 6 ani, așa cum prevede legea dată de Medvedev în 2008, pe vremea când acesta era președinte, astfel devenind cel mai longeviv conducător al Rusiei după Stalin. Rămâne de văzut dacă acest vot se va dovedi, până la urmă o tautologie, votul însemnând o confirmare că Putin este și rămâne țarul Rusiei.