Planul Macron: veștile bune și mai puțin bune pentru România

După ce Jean Claude Juncker a prezentat în cadrul discursului său anual privind starea Uniunii propriul scenariu privind viitorul construcției europene, președintele francez Emmanuel Macron a ținut, în stilul sau voluntarist deja consacrat, să fie primul lider european care se pronunță pe această temă, asumându-şi astfel rolul de lider în dezbaterea despre viitorul Europei. Însă, dacă viziunea președintelui Comisiei s-a dovedit în foarte mare măsură pozitivă pentru România, nu același lucru se poate spune și despre discursul lui Emmanuel Macron.

Începând cu aspectele pozitive, trebuie remarcat în primul rând tonul categoric pro-european al lui Macron dublat și de determinarea de a trece de la vorbe la fapte, acest tip de leadership asumat pe chestiuni europene lipsind în ultimii ani nu doar în Franța dar peste tot în Europa.

Deși propunerilor prezentate în discursul de aproape două ore al lui Emmanuel Macron le lipsește încă partea concretă și o ierarhizare clară între priorități, putem remarca câteva linii de acțiune care au mai degrabă un potențial pozitiv atât pentru UE in ansamblul sau cât și pentru România.

În primul rând, Macron specifică clar, la fel ca și Juncker, faptul ca valorile fundamentale ale Uniunii sunt ne-negociabile. Cu alte cuvinte, premisa de la care pleacă orice plan de modernizare al UE este aceea că statele membre respectă statul de drept și regulile democrației – un lucru care deși pare evident, nu este, mai ales daca privim în țări ca Polonia, Ungaria sau chiar și România.

În al doilea rând, președintele francez prezintă câteva propuneri destul de ambițioase în ceea ce privește integrarea militară, de reacție în caz de dezastre și de schimb de informații între serviciile de informații la nivelul Uniunii Europene. În mod concret, Macron propune crearea unei forţe comune de intervenție, a unui buget și a unei doctrine comune europene în materie de apărare, precum și a unei forțe europene de protecție civilă.

Dacă, în principiu, ideea creșterii capacitații militare a UE poate fi văzută într-o lumină pozitivă inclusiv de România, rămân totuși semne de întrebare legate de felul în care aceste inițiative ar fi integrate în contextul apartenenţei la NATO, mai ales ținând cont de lipsa referințelor clare la organizația Nord-Atlantică din discursul președintelui francez. În mod categoric, NATO și Uniunea Europeană sunt complementare și pot fi complementare inclusiv în cazul creșterii capacității și coordonării militare la nivel UE însă rămân anumite aspecte care merită să fie mai clar precizate precum relația cu SUA sau regimul viitor al achizițiilor militare pentru țările europene.

În aceeași notă pozitivă putem remarca și propunerile privind creșterea schimburilor între studenții europeni, armonizarea și recunoașterea reciprocă a diplomelor pre-universitare, creșterea capacitații UE de a face faţă migrației precum și ideea creării unui procuror european pentru terorism și crimă organizată.

Cu toate acestea, există câteva aspecte îngrijorătoare în discursul președintelui francez.

În primul rând, spre deosebire de Jean Claude Juncker care a promovat ideea unei Europe care “respiră cu ambii plămâni Est și Vest”, Macron pare ca rămâne consecvent unei viziuni tradiționale care pune “motorul franco-german” în centrul de putere al UE, neglijând astfel statele mai mici sau pe cele periferice. Astfel, el asumă în mod clar construirea unei Europe cu mai multe viteze care ar funcționa în jurul cercului zero Franța-Germania și a cercului unu, adică zona euro.

Deși principiul pe care îl statuează de “diferențiere prin nivelul ambiției” și de păstrare a deschiderii către țări care nu sunt membre în aceste configurații evoluate ale UE, în practică, Macron a dovedit deja prin refuzul integrării României în Schengen că ceea ce predică nu este neapărat şi ceea ce face.

În același timp, faptul că acesta militează pentru o integrare mai profundă a zonei euro prin armonizare fiscală sau prin introducerea unui buget separat nu poate fi de bun augur pentru o Românie care nu este membră a zonei euro și care nu își propune un calendar de aderare clar.

Un alt aspect care este îngrijorător ține de ideea promovată de președintele Macron privind armonizarea taxării și a sistemelor sociale ca precondiție pentru accesul la fondurile europene. Acesta este un atac destul de clar în special la țările din estul Uniunii Europene care practică, în general, rate de impozitare mai mici decât în vestul continentului sau care au legislații mai laxe ale muncii care duc, în viziunea Franței, la un dumping social și fiscal în interiorul Uniunii.

Concomitent trebuie semnalată și paradigma în general protecționistă din discursul lui Emmanuel Macron, ambalată sub conceptul tautologic de “Europa suverană”, care presupune o mai mare reglementare și încadrare nu doar în ceea ce privește politica fiscală cât și aspecte precum impunerea unei taxe minime de carbon, a unui sistem special de taxare a marilor companii digitale sau a încadrării mai stricte a muncii, inclusiv a muncitorilor detașați.

Deși aceste elemente sunt legitime pentru un stat cu o economie puternică și cu un nivel de protecție socială ridicat cum este Franța, ele sunt totuși nefavorabile economiilor est-europene prea puțin competitive în raport cu media europeana și care ar fi grav afectate dacă această nivelare în sus către standardele Europei de vest s-ar face mai brusc decât și-ar putea permite. Pe de alta parte, însă, convergența reală a economiilor încă puțin dezvoltate precum cea a României trebuie să fie obiectivul central al oricărui guvern responsabil iar soluția pentru aceasta convergență nu poate fi decât aceea a promovării de reforme structurale solide.

Dincolo de aceste propuneri ambiţioase ale președintelui francez care pot fi analizate fie pozitiv, fie critic din perspectivă românească, trebuie spus că problema fundamentală a ţării noastre nu ține atât de propunerile altora ci mai degrabă de lipsa unor propuneri din partea României. Pentru a conta în jocul european și în special în marea dezbatere privind viitorul Uniunii, este important să nu ne rezumăm doar la a spune cu ce suntem sau cu ce nu suntem de acord studiind propunerile altora. Este esențial ca România sa pună ea însăși pe masa un proiect al său privind viitorul Uniunii care să intre apoi în dezbaterea europeană.

Deși președintele Juncker ne-a oferit o mulțime de oportunități în discursul său privind starea Uniunii, autoritățile romane încă au reacționat în mod consistent, arătând disponibilitatea de a folosi oportunitatea. În condițiile în care România va deține președinția Consiliului UE și va organiza summitul de la Sibiu din martie 2019, este extrem de important ca proiectul României sa fie cat mai curând cristalizat și promovat la Bruxelles și în capitalele europene.