Italia și perspective asupra viitorului UE post-alegeri

După doi ani de restricții cauzate de pandemia COVID-19 și de o criză economică puternică, situația din peninsula Italică pare să revină la normal. Uzinele industriale funcționează la viteza maximă, străzile din Milano, Roma și Veneția s-au umplut din nou de turiști care tânjesc după priveliștea artei italiene și gustul mâncărurilor locale. Anumite restricții pandemice, desigur, rămân încă în vigoare, cum ar fi obligația de a purta măști în transportul public. În rest, sunt puține aspecte care ne amintesc că pandemia nu s-a încheiat încă.

Cu toate acestea, oamenii din Italia privesc spre viitor cu mare scepticism. Mulți știu că pandemia va reveni mai devreme sau mai târziu. La aceasta se adaugă criza economică, războiul din Ucraina și, recent, alegeri naționale și formarea unui nou guvern. Demisia lui Mario Draghi în iulie a acestui an a dus la alegeri anticipate programate pe 25 septembrie 2022. Pentru unii, alegerile unui guvern mai stabil au devenit o speranță, care ar putea rezolva provocările viitorului. Pentru alții, este un mijloc prin care extrema dreaptă a acaparat puterea în stat.

 

Anul politicii speranței

Când coaliția de guvernământ anterioară s-a destrămat în 2021, a provocat un cutremur mai mare decât obișnuința cu care se schimbă guvernul italian în general. În scena politică fragmentată a Italiei, este rar ca un singur partid să obțină o majoritate stabilă. Prin urmare, guvernele se bazează pe coaliții de două sau mai multe partide, iar prim-miniștrii se schimbă de obicei la fiecare doi ani. De data aceasta, căderea cabinetului a avut loc într-un moment special, când italienii, la fel ca toată Uniunea, se confruntau cu un alt val de pandemie și criză economică.

În fața încercărilor eșuate de a obține o majoritate de guvernare, partidele politice au decis să înființeze ,,Blocul Unității Naționale”, care include Lega (,,Liga”, adică fosta Ligă de Nord), Forza Italia a lui Berlusconi, Partidul Democrat și Mișcarea Cinci Stele (Movimento 5 Stelle). În Blocul Unității Naționale au mai fost și reprezentanți ai partidelor Italia Viva și Articolo Uno. Elementul cheie care a ținut acest guvern unit a fost Mario Draghi care a adus, pe lângă reprezentanții celor șase partide o serie de experți neafiliați, ceea ce i-a conferit guvernului un oarecare caracter tehnocrat. 

Acest bancher talentat și cu o experiență ireproșabilă, care ani de zile a condus Banca Italiei și a ocupat funcția de președinte al Băncii Centrale Europene, s-a bucurat de sprijinul a 60% dintre cetățeni. Mulți l-au văzut ca pe un lider care va schimba imaginea scenei politice a Italiei, va scoate țara din criza economică și va inaugura o nouă eră. Partenerii săi din străinătate l-au tratat ca pe un garant al stabilității politicii italiene, care viza consolidarea cooperării cu Uniunea Europeană și NATO.

Cu toate acestea, guvernul lui Draghi s-a prăbușit, din motive nu pe deplin clare. La sfârșitul lunii iulie, pentru a testa loialitatea partenerilor de coaliție, Mario Draghi a cerut de două ori votul de încredere Camerei Deputaților (prima Cameră a Parlamentului italian). În ambele cazuri, moțiunea nu a fost susținută de reprezentanții Mișcării Cinci Stele, cea mai puternică facțiune parlamentară. Oficial, a fost cauzată de dezacordul cu privire la asistența care ar fi trebuit acordată victimelor pandemiei. Cu toate acestea, se poate presupune că președintele Mișcării Cinci Stele, Giuseppe Conte, se aștepta ca, refuzând să-l susțină pe Draghi, să se prezinte ca un lider puternic și asertiv. Acest lucru l-ar fi întărit pe el și pe propriul său partid, care se confrunta cu o criză de identitate din ce în ce mai puternică și al cărui sprijin în sondaje slăbise. Draghi nu a fost susținut nici de Forza Italia și nici de Lega, iar Frații Italiei au rămas în opoziție.

Partidele de dreapta se pare că au urmărit sondajele și și-au dat seama că viitoarele alegeri ar putea fi o oportunitate pentru a câștiga puterea în stat. Conform sondajului publicat de ziarul Corriere del Giorno, în săptămâna de dinaintea demisiei lui Draghi (care a avut loc pe 21 iulie 2022) partidul Fratelli d’Italia era pe primul în topul preferințelor, iar o săptămână după demisie susținerea a crescut cu aproape 1%. În urma numărării voturilor, Frații Italiei au condus cu aproximativ 26% din voturi, în creștere față de 4% la ultimele alegeri naționale din 2018, de departe cel mai mare partid din alianța conservatoare victorioasă.

 

Lipsa de sprijin din partea celor patru partide nu era suficientă însă pentru a răsturna guvernul care a câștigat în cele din urmă votul de încredere. Draghi însuși a decis, însă, că în fața trădării celor trei partide de co-guvernare, nu intenționează să mai acționeze ca prim-ministru. Prin urmare, se poate spune că premierul de facto „a exprimat un vot de neîncredere” față de parlament, care nu a dorit să coopereze cu acesta. 

 

Reîntoarcerea partidelor de dreapta 

Înainte de alegeri, partidul de dreapta Frații Italiei, pentru a concura pentru titlul de lider în sondaje, a trebuit să formeze o coaliție cu Partidul Democrat. În prezent, pe scena Italiei, fragmentată din punct de vedere politic, niciun partid nu putea să conducă singur, ceea ce însemna că victoria efectivă urma să cadă în mâinile unei coaliții. Trei grupuri politice care s-au alăturat coaliției câștigătoare (Forza Italia, Frații Italiei și Lega) au beneficiat de această situație.

Toate cele trei partide au în comun opoziția față de migrația ilegală, dorința de a reduce impozitarea și lozincile de dreapta cu tente naționaliste. Acestea din urmă sunt pronunțate în special de reprezentanții Fraților Italiei, cel mai puternic dintre cele trei partide. Numele acestui grup, fondat în 2012, provine de la primele cuvinte ale imnului național. Astăzi, reprezentanții săi se despart de rectorismul mai naționalist care i-a însoțit cu câțiva ani în urmă. Actualul lider al partidului, Giorgia Meloni, evită declarațiile excesiv de radicale și susține că „dreapta italiană a îndepărtat fascismul istoriei în urmă cu un deceniu.” În stratul simbolic al partidului însă, acest lucru nu s-a întâmplat deloc. Flacăra din logo-ul partidului aparține Mișcării Socialiste Italiene, fondată în 1946. Astăzi, sediul Fraților Italieni se află în clădirea fostului sediu al acestei organizații.

 

Giorgia Meloni- prima femeie premier a Italiei?

Scena politică a Uniunii Europene se confruntă de ani de zile cu provocarea implementării cotelor de gen în toate statele membre, încurajând accesul real, echilibrat și echitabil al femeilor în politică și în funcții de putere, astfel încât nu este greu de înțeles faptul că ideea unei femei la conducerea guvernului italian a trezit entuziasmul în rândul alegătorilor. Deși conform sondajului realizat de SWG Research Institute, prestigios institut italian de cercetare a opiniei publice, absenteismul la vot în rândul femeilor a fost unul semnificativ, iar aproape o treime din electoratul feminin (27%) a ales-o pe Meloni. Unii alegători italieni au fost influențați de nevoia reprezentării femeilor în politică: „Faptul că ar putea deveni prima femeie prim-ministru mi-a influențat decizia”, a declarat Beatrice Carcano pentru Reuters. 

Cât de mult contează însă genul cu care se identifică noul prim-ministru al Italiei cu adevărat și cât de ușor ne putem lăsa amăgiți de iluzia progresului în direcția egalității de gen? Nu ne putem rezuma doar la cazul Italiei când afirmăm că, pe cât de vitală este reprezentarea femeilor în politică, pe atât de problematică este așezarea de către opinia publică sub semnul egalității a două ipostaze ce nu se prezumă a fi complementare. Pentru că interesele și aptitudinile Giorgiei Meloni în calitate de lider politic ar trebui privite independent de faptul că este femeie. 

 

„Dio, Patria, Famiglia”

Discursul public al lui Meloni este vizibil unul profund naționalist, înclinat spre apărarea valorilor unei societăți italiene conservatoare, puternic ancorată în viziunile tradiționale, ideile cheie care se regăsesc constant în interacțiunile sale cu poporul fiind apelul la conștiința religioasă, familială și patriotică a tuturor cetățenilor italieni. În momentul în care opinia publică mondială (încurajată masiv de mass-media) își concentrează atenția mai degrabă în jurul identității de gen a unui lider politic decât asupra competențelor și acțiunilor concrete pe care acesta le realizează, nu se poate crea decât o falsă și toxică campanie de promovare a liderilor feminini în Uniunea Europeană. 

Campania electorală a lui Meloni nu ne demonstrează decât că, departe de se identifica în vreun fel cu idealurile mișcării feministe (și nici nu ar fi corect să presupunem că ar fi datoare să o facă, doar din cauza faptului că este femeie), noul prim-ministru a făcut din consolidarea ratei scăzute a natalității din Italia o prioritate pe agenda sa politică. În cadrul unui meeting recent de la Milano, ea a avertizat că „națiunea italiană” este „pe cale de dispariție”. În contextului extinderii unui val tot mai mare de restricționări ale accesului femeilor la avort atât pe scena internațională, cât și în spațiul Uniunii Europene, rămâne de văzut cât de serioasă se va dovedi amenințarea noii guvernări asupra femeilor și membrilor comunității LGBTQ+, o sfidare, din perspectiva extremei dreapta, a coeziunii tradiționale a țării. 

 

Victoria partidului Fratelli d’Italia – De ce italienii sprijină extrema dreaptă? 

În primul rând, opoziția mereu reprezintă alternativa la guvernul actual, prin definiție. Toate celelalte partide din parlament erau în guvernul lui Draghi, așa că orice nemulțumire (modul în care a funcționat statul în ultimele 18 luni) a influențat negativ în mod firesc imaginea lor. Oponenții certificatelor COVID-19 și politicilor de sănătate publică, antreprenorii afectați de pandemie din cauza lipsei de turiști sau a prăbușirii generale a economiei, euroscepticii, susținătorii reducerilor de taxe – toți cei care voiau să scape de guvernul lui Draghi trebuiau fie să rămână consecvenți cu partidele votate până acum, fie să apeleze la partidul lui Meloni și a aliaților săi care reprezenta în acel moment alternativa. În plus, partidele cu care Frații Italiei au format coaliția pentru a putea forma un guvern, Lega și Forza Italia, au atras voci similare. Lega atrage în mod tradițional muncitori din orașele mici din partea de nord a Italiei – cei care au fost cel mai puternic afectați de recesiunea economică și de prima și cea mai puternică lovitură a pandemiei. Forza Italia a lui Silvio Berlusconi (care, de altfel, are șanse să devină vicepremier, nota bene la 85 de ani) are electoratul în declin.

 

Noul guvern va aduce schimbări nu numai pe scena politică italiană

Victoria coaliției Fraților Italiei – Forza Italia – Lega va fi o schimbare importantă pe harta politică a Europei. Toate trei colaborează deja în Parlamentul European, făcând parte din grupul politic Conservatori și Reformiști Europeni. În 2021, printre cei invitați de Jarosław Kaczyński la o întâlnire a partidelor de dreapta, alături de Victor Orban și Marine Le Pen, s-au numărat Matteo Salvini și Giorgia Meloni. Există voci care sunt îngrijorate că liderii Ligii și Frații Italiei, care sunt ei înșiși dedicați lozincilor de suveranitate și independență a națiunilor din cadrul Uniunii Europene, ar putea influența discuții extrem de tensionate din acest moment în Consiliu, putând sprijini guvernele aflte sub monitorizare și chiar infringement pentru încălcarea statului de drept. 

În același timp, cea mai importantă sarcină a noului guvern de la Roma va fi continuarea cooperării cu UE în distribuirea fondurilor pentru PNRR, planul național de relansare și reziliență (PNRR). Cu toate acestea, poate apărea îngrijorarea privind abordarea noului cabinet față de războiul în curs din Ucraina. Liderii coaliției de dreapta nu sunt la fel de critici față de politica agresivă a Kremlinului ca partenerii lor polonezi. Deși exaltarea războiului început pe 24 februarie a acestui an a schimbat felul în care se vorbește în Italia despre Rusia, este greu de șters din memorie fotografia lui Salvini purtând un tricou cu Putin, plimbându-se în afara zidurilor Kremlinului în 2017.

Indiferent cum va arăta noul guvern italian, acesta va avea o influență cheie în formarea Uniunii Europene în viitorul apropiat. Dacă vrem o Uniune Europeană unită în care statele individuale să fie sensibile și neindiferente față de interesele partenerilor lor, nu putem permite ca a treia cea mai influentă țară din UE să urmeze calea conservatorilor și euroscepticilor. Rămâne să credem că noul guvern de la Roma nu se va îndrepta într-o direcție prea radicală pentru binele său și al țărilor Uniunii Europene.

 

Acest articol a fost scris de  Vanessa Caproni și Mălina Turtureanu, voluntare ale Europuls – Centrul de Expertiză Europeană.