Cum a fost la Școala de Vară Democracy Camp?
Între 31 iulie și 4 august, la București, s-a desfășurat Democracy Camp, organizat de Europuls în colaborare cu Democracy International. Evenimentul a reunit 60 de tineri din 10 țări: Germania, Elveția, Cehia, Polonia, Franța, România, Bulgaria, Croația, Austria și Ucraina pentru a participa la ateliere pe teme esențiale precum democrația, sustenabilitatea, intersecționalitatea și Uniunea Europeană.
Premergător taberei, între 15 și 18 mai, s-a desfășurat Eurosfat 2024 - Forumul Democrației Globale, unde tinerii pasionați de democrația participativă au fost informați despre activitățile ce vor avea loc în tabăra de vară. De asemenea, în cadrul unei întâlniri pe Zoom, partenerii au prezentat programul și ONG-urile partenere, asigurând o bună pregătire a participanților. Astfel, această școala de vară este unul dintre rezultatele directe al EUROSFAT 2024, și anume nevoia de a realiza o școală internațională despre participarea politică la viața comunității.
Tabăra a debutat oficial pe 31 iulie, la Biroul Parlamentului European în România, cu un discurs inaugural susținut de Maria Francesca Cristea, Head of Policy and Programs și de Anca Simion, Ofițer de Comunicare în cadrul Biroului Parlamentului European în România, dar și a partenerilor noștri Anne Hardt și Achim Wölfel din partea Democracy International și Mehr Demokratie. În deschidere, Francesca a subliniat importanța democrației ca pilon principal al Uniunii Europene, amintind faptul că eurodeputații sunt aleși direct de către cetățenii Uniunii.
Joi, activitățile au avut loc la centrul de tineret al Fundației Naționale pentru Tineret, unde am participat la workshopuri despre mecanismele de luare a deciziilor bottom-up și top-down, precum și despre impactul războiului asupra ecosistemului. În paralel, s-au desfășurat trei ateliere pe teme de fundraising, debate și democracy fitness, un concept ce evidențiază necesitatea implicării active, comparând democrația cu un mușchi ce trebuie antrenat constant. La finalul zilei, tinerii au asistat la o prezentare realizată de Young European Ambassadors despre Parteneriatul Estic și Uniunea Europeană.
Vineri, participanții au vizitat Parlamentul României, având ocazia să participe la o discuție în Sala Comisiei pentru Sport și Tineret cu senatorul Ștefan Pălarie și deputata Oana Țoiu. Discuțiile au abordat subiecte precum drepturile minorităților în România și ascensiunea extremei drepte în politica românească. Ulterior, tinerii au vizitat clădirea, unde au aflat detalii despre partidele de pe scena politică românească prin discuții informale.
Această vizită a fost urmată de un tur istoric ghidat de studenții de la Facultatea de Istorie a Universității din București, Asociația Studenților la Istorie „Dacia” (ASID). Tinerii au explorat obiective de pe Calea Victoriei, precum Ateneul Român și Muzeul de Artă, și au ajuns în Piața Universității, un loc simbolic al manifestațiilor împotriva regimului comunist, unde au înțeles mai bine tranziția României către democrație.
La finalul turului, participanții au luat parte la un side event organizat de Europuls, în cadrul căruia au dezbătut cele mai stringente provocări din țările lor și posibilele soluții. Astfel, ei au putut vedea că multe dintre problemele cu care ei se confruntă sunt resimțite și de către colegii lor.
Sâmbătă, tinerii au vizitat orașul Ploiești, desemnat Capitala Tineretului din România în 2024. Turul a debutat cu o întâlnire între participanți, viceprimarul municipiului Ploiești, Daniel Nicodim, și Mihaela Tătaru, președinta Fundației Județene pentru Tineret Prahova, unde s-au discutat oportunitățile disponibile pentru tineri în Ploiești. Acolo, au participat la un atelier condus de Maria Francesca Cristea despre modul de funcționare al instituțiilor europene. Atelierul s-a desfășurat într-un mod interactiv și dinamic, captivând participanții, care la final au fost implicați într-o discuție despre ascensiunea extremismului și apărarea democrației.
Democracy Camp a fost o oportunitate valoroasă pentru tinerii participanți de a se angaja activ în discuții despre democrație și de a învăța despre funcționarea instituțiilor europene, promovând astfel o mai bună înțelegere și implicare civică.