Europuls – Centrul de Expertiză Europeană

Miza întâlnirii Miniștrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO

de Francesca Cristea, Head of Policy & Programs, Europuls
Miniștri de externe ai statelor membre NATO s-au întâlnit la Bruxelles în perioada 3-4 aprilie. Înainte de reuniune, Secretarul-General NATO, Mark Rutte, a anunțat pentru presă faptul că investițiile pentru industria de apărare reprezintă un punct cheie pe agenda reuniunii.
„Ne vom concentra pe consolidarea apărării noastre colective”, a declarat el, subliniind că „aceasta este fundația pe care a fost construit NATO și rămâne prioritatea noastră numărul unu.”

Declarația de dinaintea reuniunii vine în contextul în care se împlinesc 3 ani de la masacrul de la Bucha comis de trupele invadatoare ruse în orășelul de la marginea capitalei Kiev, unde sute de civili au fost uciși cu o agresivitate rar întâlnită. Secretarul-General NATO a evidențiat faptul că este de datoria aliaților să oferim o pace justă și de lungă durată Ucrainei. De asemenea, acesta a menționat faptul că amenințările globale creează o lume mai periculoasă, iar NATO trebuie să devină „mai puternic, mai echitabil și mai letal”.

Întâlnirea a marcat și o premieră în participarea SUA, prin prezența lui Marco Rubio, având în vedere funcția pe care o ocupă. Secretarul-General NATO, Mark Rutte, în cadrul declarațiilor sale inițiale, a anunțat de asemenea participarea demnitarilor din Japonia, Coreea de Sud, Australia, cu scopul de a întări relațiile bilaterale, mai ales în ceea ce privește întărirea industriei de apărare. În cadrul reuniunii, au mai participat ministrul ucrainean de externe, precum și Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene. Rutte a anunțat încă de la început faptul că toate aceste discuții au un fir comun – Ucraina. Cum să menținem Ucraina în luptă, cum să ne asigurăm că continuăm să oferim ceea ce este necesar pentru ca Ucraina să reziste în luptă, inclusiv ajutorul militar.

Întrebat dacă SUA mai este un aliat de încredere având în vedere breșa de securitate legată de grupul de Signal în care a fost implicat jurnalistul de la Atlantic și modul în care înalții demnitari americani făceau referire la Europa („urăsc să salvez din nou Europa” - JD Vance - vicepreședinte SUA, „Îți împărtășesc pe deplin dezgustul față de faptul că Europa profită fără să contribuie” - Pete Hegseth, Secretar al apărării al SUA), Rutte nu a ezitat să reconfirme faptul că SUA este un aliat de nădejde. A reamintit totodată faptul că Trump este ferm în angajamentul său complet despre activarea Articolului 5 („Părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor.” ).

Rutte a reiterat că SUA dorește ca aliații europeni și canadieni să crească cheltuielile privind apărarea. Pe lista riscurilor reiterate sunt războiul provocat de Rusia și viitorul acestuia, consolidarea Chinei, armele nucleare, Iranul și Coreea de Nord.

În ultimele luni, suntem martorii celei mai mari creșteri a cheltuielilor pentru apărare din partea europeană a NATO de la sfârșitul Războiului Rece, un aspect pozitiv, dar și neliniștitor pentru fiecare om care se îngrijorează pentru iminența unui război. Mark Rutte a subliniat că statele aliate vor trebui să își crească semnificativ bugetele pentru apărare, depășind pragul de 3%, și a indicat că o decizie în acest sens ar putea fi adoptată la summitul NATO de la Haga, programat pentru sfârșitul lunii iunie.

Întâlnirea NATO a avut ca temă amenințările externe pe două dimensiuni geopolitice: euro-atlantic și indo-pacific. Războiul din Ucraina este cea mai evidentă consecință a agresiunii neprovocate a Rusiei, iar Secretarul General NATO a declarat faptul că țări precum China, Coreea de Nord și Iran continuă să sprijine mașinăria de război a Rusiei. Toate acestea prezintă riscuri crescute pentru aliați.

Rutte va merge săptămâna aceasta în Japonia pentru a întări parteneriatul cu NATO. Mai multe țări sunt vizate în continuarea vizitei, incluzând Australia, Noua Zeelandă și Coreea de Sud.

În cadrul Consiliului NATO-Ucraina, ministrul de externe ucrainean, Andrii Sybiha, a oferit noi informații asupra situației de pe teren. Aliații și-au reafirmat sprijinul continuu pentru Ucraina, atât în lupta actuală, cât și în eforturile de reconstrucție și consolidare a forțelor sale armate pentru viitor.​ În primele trei luni ale anului 2025, Aliații NATO au promis peste 20 de miliarde de euro în asistență de securitate pentru Ucraina

În săptămânile următoare, NATO va continua să implementeze măsuri concrete pentru a-și întări postura defensivă și pentru a sprijini partenerii săi, inclusiv prin intensificarea cooperării industriale în domeniul apărării și reducerea barierelor birocratice care împiedică producția eficientă de echipamente militare.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a publicat pe pagina sa de Facebook informații despre activitățile ministrului Emil Hurezeanu și despre întâlnirile acestuia în cadrul reuniunii miniștrilor afacerilor externe din statele membre NATO, desfășurată la Bruxelles în perioada 3-4 aprilie 2025.​ În cadrul sesiunii inaugurale a reuniunii NATO, acesta a subliniat importanța unei legături transatlantice solide pentru o Alianță puternică și a evidențiat necesitatea ca Europa să-și intensifice eforturile în domeniul securității și apărării. ​

În marja reuniunii, ministrul Hurezeanu a avut consultări bilaterale cu omologul său norvegian, Espen Barth Eide, pe 4 aprilie 2025. Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea apărării europene în sprijinul obiectivelor NATO și pe cooperarea în domeniul securității. ​De asemenea, în aceeași perioadă, ministrul român de externe s-a întâlnit cu omologul său sud-coreean pentru un schimb bilateral în cadrul reuniunii NATO. Discuțiile au vizat întărirea cooperării dintre România și Coreea de Sud în domeniile securității și tehnologiei, evidențiind importanța regiunilor Indo-Pacific și a Mării Negre pentru NATO. ​

Aceste activități reflectă angajamentul României în cadrul NATO și eforturile continue de consolidare a relațiilor bilaterale cu partenerii internaționali în domeniul securității și apărării.

Pe data de 6 aprilie, țara noastră a sărbătorit „ziua NATO în România” , marcând 21 de ani în cadrul alianței. Fără doar și poate, calitatea de membru NATO a reprezentat un obiectiv de țară și un pas important în parcursul nostru multilateral.

România are un rol extrem de important în NATO, având în vedere rolul și poziția în consolidarea securității flancului estic. Nu urmează doar un an sau câțiva ani zbuciumați, ci posibil un deceniu. Și ne referim la tensiunile economice și de securitate ce se vor acutiza pe plan global.

Ca țară, nu ne mai permitem să rămânem în expectativă. Este momentul în care România trebuie să aibă un rol activ și să comunice constant cu partenerii externi pentru a ne reconsolida imaginea, dar și cu cetățenii români, pentru a evita escaladarea dezinformării.
Update cookies preferences