Momentul revenirii la realitate. România nu va intra în Schengen la 1 ianuarie

  1. Introducere în Piața Unică Europeană și în Spațiul Schengen

Piața Unică Europeană și Spațiul Schengen sunt două dintre politicile care permit libera circulație în Europa.

Termenul de ”integrare europeană”, foarte des utilizat în ultimii ani, este similar aplicării unui set de politici ale Uniunii Europene, care aduc oportunități și garanții statelor membre și cetățenilor acestora.

Una dintre aceste politici o reprezintă Piața Unică Europeană, considerată a fi una dintre cele mai importante realizări ale UE. Conceptul de Piață Unică Europeană a fost introdus prin Tratatul de la Maastricht din 1992 și a intrat în vigoare în anul 1993, fiind concepută pentru a garanta libera circulație a bunurilor, capitalului, serviciilor și forței de muncă („cele patru libertăți”) în cadrul UE.

Prin crearea Pieței Unice Europene au fost oferite oportunități atât întreprinderilor, cât și profesioniștilor şi consumatorilor. În alte cuvinte, cetățenii europeni au dreptul de a locui, de a studia, de a lucra sau de a beneficia de pensie într-o altă țară din Uniunea Europeană.

Piața Unică Europeană cuprinde cele 27 de state membre ale UE și a fost extinsă prin Acordul privind Spațiul Economic European cu Islanda, Liechtenstein și Norvegia, iar prin tratate bilaterale cu Elveția, precum și cu Regatul Unit până la 31 decembrie 2020, în perioada de tranziție din Brexit.

Dar garanția acestei piețe unice presupune și un spațiu fără controale la frontiere. Așa a fost creat Spațiul Schengen, o zonă de liberă circulație a cetățenilor din statele membre.

Acest spațiu a fost denumit după Acordul Schengen din 1985, respectiv Convenția Schengen din 1990, documente semnate în zona unei mici localități cu același nume din Luxemburg, situată foarte aproape de granițele cu Germania și Franța. 

Granițele externe ale Spațiului Schengen ating o distanță de 50.000 km lungime, numărând sute de aeroporturi și porturi maritime, multe puncte de trecere terestră, pe o suprafață de peste 4,3 milioane de kilometri pătrați  și o populație de peste 400 milioane locuitori.

În prezent, spațiul Schengen cuprinde 26 de state, dintre care 22 sunt țări membre ale Uniunii Europene, iar restul de 4 sunt din afara acesteia, Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein. Bulgaria, Croația, Cipru și România ar trebui să se alăture spațiului Schengen în perioada următoare.

  1. Cum a contribuit so far Schengen la o Europă mai unită

Contribuția Spațiului Schengen la crearea unei Europe mai unite

Calitatea de membru în Spațiul Schengen aduce două avantaje principale, reprezentate de libertatea totală de circulație a cetățenilor acestor state și de libertatea de circulație a mărfurilor, a serviciilor și a capitalului în interiorul granițelor zonei Schengen.

Astfel, cetățenii din statele membre pot să se deplaseze în scop turistic, să lucreze și să locuiască într-o altă țară din interiorul spațiului Schengen fără a fi supuși verificărilor la frontiere. În același timp, societățile din țările membre își pot desfășura activitatea în zona fără frontiere fără același tip de controale.

Unitatea acestui spațiu european este definită și prin existența unor seturi de reglementări comune care confirmă acest lucru: eliminarea controalelor la frontierele interne, existența unor standarde unitare pentru trecerea frontierelor externe, a unor condiții armonizate de intrare și de vize, precum și de cooperare consulară.

Însă această libertate de mișcare în Spațiul Schengen echivalează și cu o securitate sporită între granițe. Normele Schengen armonizează și consolidează în același timp protecția frontierelor externe ale zonei și sprijină statele membre prin cooperarea polițienească și judiciară în lupta împotriva criminalității. În acest sens, sistemele de poliție ale statelor membre au o colaborare îmbunătățită, există o colaborare judiciară privilegiată între membri, inclusiv extrădarea mai rapidă a infractorilor și relocarea mai ușoară pentru executarea sentințelor penale, un sistem comun european de urmărire polițienească transfrontalieră, cunoscut drept Sistemul Informatic Schengen (SIS), care presupune existența unei baze de date comune, toate statele membre introducând în sistem date direct de la bazele de date naționale.

 

  1. Criteriile de aderare în Schengen 

Pentru ca un stat să devină membru al zonei Schengen, trebuie să îndeplinească, în același timp, patru criterii de aderare. 

Primul este integrarea în legislația națională a “Acquisului schengen”. Prin acest acquis se înțelege totalitatea de reguli și norme referitoare referitoare la spațiul Schengen. Așadar, oricine vrea să fie parte din acest spațiu, trebuie să adopte în legislația națională toate regulile și normele care se aplică în Spațiul Schengen. Printre aceste reguli amintim legi cu privire la controlul frontierelor terestre, maritime și aeriene, regulamente privind eliberarea vizelor și normele privind cooperarea polițienească și a protecției datelor cu caracter personal.

Al doilea criteriu face referire la frontierele externe ale spațiului Schengen, cât și la regimul vizelor. Cu privire la frontierele externe, trebuie înțeles că din punct de vedere geografic, unele frontiere ale statelor coincid cu frontierele externe ale spațiului Schengen       ( e.g Italia, Grecia, Portugalia ș.a.m.d), astfel că aceste state trebuie să depună diligențele necesare pentru a se asigura că frontierele lor sunt bine puse la punct. Cu toate acestea, dacă doar aceste state s-ar ocupa de gestionarea frontierelor externe ale spațiului Schengen, ar reprezenta o responsabilitate mult prea mare pentru ele. Tocmai din acest motiv, toate statele care aderă la Schengen trebuie să se sprijine reciproc în asigurarea integrității spațiului de libertate, securitate și justiție. Acest punct a reprezentat un motiv de critică îndelungat pentru aderarea României la spațiul Schengen. Dat fiind că România, dacă ar fi acceptată, ar reprezenta unul din acele state care ar deține o frontieră externă a spațiului Schengen, s-a pus întrebarea dacă frontiera română e suficient de bine gestionată și pregătită pentru a pune egal între frontiera României și frontiera externă a spațiului Schengen. În opinia statelor care s-au opus pe parcursul anilor, răspunsul a fost și într-o oarecare măsură continuă să fie nu.

În ceea ce privește regimul vizelor, aici explicația este că statul care aderă la Schengen trebuie să aibă un regim care să fie la standardele europene, tocmai din considerentul că, odată acordată o viză într-un stat membru Schengen, aceasta se traduce într-o viză acordată în Spațiul Schengen. 

Al treilea criteriu este cel al cooperării transfrontaliere. Dat fiind că prin aderarea la spațiul Schengen se elimină frontierele interne, care reprezentau un mecanism de control al criminalității transfrontaliere, acest deficit trebuie suplinit cu alte mecanisme. În mod abstract, frontierele interne se înlocuiesc cu o “cooperare eficientă cu agențiile de aplicare a legii din alte țări Schengen”, care înseamnă practic implicarea activă în cooperarea judiciară în materie penală și cooperarea polițienească. Aici putem aminti de exemplu contribuția substanțială în organizații europene precum Europol și Eurojust sau punerea în aplicare în cel mai scurt timp posibil a mandatului european de arestare, în cazul în care acesta se cere.

În cele din urmă, pentru ca un stat membru să devină parte a zonei Schengen trebuie să se conecteze la Sistemul de Informații Schengen, sau SIS pe scurt, și să-l utilizeze. SIS este un sistem de semnalări la nivelul întregului spațiu Schengen, permițând autorităților naționale să coopereze între ele, deoarece o sesizare făcută în SIS este accesibilă tuturor autorităților din statele care sunt parte sau care vor să adere la Spațiul Schengen. SIS permite localizarea persoanelor și obiectelor oriunde în UE și în spațiul Schengen în timpul oricărei forme de control legală, reducând astfel frica publică că o persoană care a comis o infracțiune într-un stat membru Schengen se poate ascunde în altul. 

  1. Procedura de aderare în Schengen

În ceea ce privește procedura de aderare la spațiul Schengen, în teorie cel puțin, nu există o procedură distinctă de aderare la această comunitate. Practic, la momentul în care un stat membru aderă la Uniunea Europeană, trebuie de asemenea să adere și la Zona Euro și Spațiul Schengen. 

Acesta este și cazul României, care și-a asumat obligația de a integra acquisul Schengen în momentul în care a decis să adere la Uniunea Europeană. 

Pentru noi s-a creat o perioadă de timp tampon în care să putem face toate modificările necesare pentru a putea adera la zona Schengen. Pentru a vă face o idee mai bună despre complexitatea procesului, veți găsi mai jos un tabel cu țările membre și cât timp a durat până au aderat la spațiul Schengen.

 

Țara Perioada de aplicare
Austria 1995-1997 (2 ani)
Belgia  Stat fondator 
Cehia  2003-2007 (4 ani)
Danemarca  1996-2001 (5 ani)
Estonia  2003-2007 (4 ani)
Finlanda 1996-2001 (5 ani)
Franța Stat fondator
Germania Stat fondator
Grecia 1992-2000 (8 ani)
Ungaria 2003-2007 (4 ani)
Islanda 1996-2001 (5 ani)
Italia 1990-1997 (7 ani)
Letonia 2003-2007 (4 ani)
Liechtenstein 2008-2011 (3 ani)
Lituania 2003-2007 (4 ani)
Luxembourg Stat fondator
Malta 2003-2007 (4 ani)
Olanda Stat fondator
Norvegia 1996-2001 (5 ani)
Polonia 2003-2007 (4 ani)
Portugalia 1991-1995 (4 ani)
Slovacia 2003-2007 (4 ani)
Slovenia 2003-2007 (4 ani)
Spania 1991-1995 (4 ani)
Suedia 1996-2001 (5 ani)
Elveția 2004-2008 (4 ani)

 

Media perioadei de aderare a unei țări candidate la Zona Schengen: 4 ani și jumătate

 

  1. Care au fost și sunt actualmente impedimentele României

După cum se poate vedea destul de clar, nouă ne-a luat semnificativ mai mult să intrăm în Spațiul Schengen decât altor state membre, iar motivele sunt variate. 

Prima categorie de motive ar fi cu privire la corupție și transparența măsurilor în justiție. La momentul aderării României și a Bulgariei în UE, cele două țări au trebuit să adopte Mecanismul de Control și Verificare, o măsură necesară pentru a putea duce la bun sfârșit reformele în justiție și contra corupției. Pentru multă vreme, existența acestui mecanism a creat un motiv pentru mai multe state membre să se îndoiască de transparența României și Bulgariei în procesul decizional și dacă pot fi doi parteneri de încredere sau nu. Acest lucru s-a văzut în 2011, când mai multe state, printre care Franța și Olanda s-au opus aderării României și Bulgariei la Schengen, tocmai pe considerentele anterior menționate. 

Ulterior, a intervenit criza refugiaților din 2015, care a pus spațiul Schengen la mare încercare și a creat extrem de multă incertitudine pe continent, astfel că în perioada respectivă discuția despre lărgire a spațiului Schengen ar fi ieșit din discuție fără ezitare. Câțiva ani după acest incident, dezbaterile s-au concentrat pe reformarea spațiului Schengen pentru a-l putea pregăti pentru o mai bună gestionare a unei viitoare crize de asemenea calibru, lucru care era extrem de greu printre actualii membri, extinderea făcând lucrurile să fie și mai complicate.

Apoi a venit criza de Covid-19, care pe lângă că a pus o presiune enormă pe toate guvernele, aderarea, respectiv acceptarea României la spațiul Schengen nu a mai reprezentat o prioritate pe moment.

Totuși, dincolo de temerile statelor membre, mai avem alte impedimente? Ei bine, din fericire nu.

 Atât Parlamentul European, cât și Comisia Europeană au evidențiat în numărate rânduri că România și-a îndeplinit obligațiile. Parlamentul European a adoptat în octombrie anul acesta o nouă rezoluție pe această temă, a cincea la număr, în care spune că România ar trebui să fie parte din Schengen. Deși nu produce efecte din punct de vedere juridic, sprijinul oferit de Parlamentul European prin adoptarea acestei poziții cu un puternic caracter politic face mult mai greu pentru statele membre să discrediteze eforturile României de a adera la Schengen.

În egală măsură, și Comisia Europeană și-a manifestat cât se poate de clar poziția cu privire la acest subiect, și anume că România este un stat membru care poate adera la spațiul Schengen, atât prin rapoartele prezentate plus declarațiile publice aferente acestora, cât și prin ridicarea Mecanismului de Control și Verificare care a avut loc anul acesta. 

  1. Viziune asupra rezoluției adoptate de PE cu privire la susținerea aderării României la Schengen

Încă din 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană, ea a adoptat acquis-ul Schengen și a declarat că este pregătită pentru începerea evaluărilor efectuate de SCH-EVAL.

Cu toate că în 2010, Consiliul a propus aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în Bulgaria și România și eliminarea controalelor la frontierele interne terestre, maritime și aeriene, iar la 8 iunie 2011 Parlamentul a aprobat această decizie, adoptarea deciziei Consiliului de către Consiliul Justiție și Afaceri Interne a fost amânată în mod repetat.

Astfel, deși toate condițiile necesare pentru aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în România au fost deja îndeplinite încă din 2011, în cei 11 ani care au trecut de atunci, Consiliul nu a reușit să adopte o decizie privind aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în Bulgaria și România, în pofida apelurilor repetate în acest sens, atât din partea Comisiei, cât și a Parlamentului.

Parlamentul European a adoptat în toată această perioadă patru rezoluții referitoare la aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria și în România, în 2018, 2020, 2021 și ultima de curând, la 18 octombrie 2022, când a adoptat rezoluția privind accederea României la Spațiul Schengen cu majoritate de voturi.

Astăzi, 8 decembrie 2022, în cadrul ședinței Consiliului JAI, pentru prima dată aderarea României la Spațiul Schengen s-a aflat pe agendă a fost supusă la vot. 

Între rezoluția Parlamentului și ședința Consiliului JAI, România a avut de combătut opiniile negative ale Suediei și Olandei, reușind să convingă reprezentanții celor două state să fie de acord cu aderarea României la Spațiul Schengen. Acest lucru nu s-a reușit, deși România a depus eforturi constante în ultimele două luni, prin discuții și negocieri, pentru a încerca să schimbe punctul de vedere al țărilor refractare, Austria a votat împotrivă. De menționat faptul că Olanda s-a opus intrării Bulgariei în Schengen, nu a României, dar cum România și Bulgaria au intrat la vot împreună, Olanda a dat un vot împotrivă. 

Din păcate, votul de azi duce la nesiguranța situației viitoare. Este de așteptat ca România să acționeze în cazul în care decizia va fi nefavorabilă, pentru că aderarea la Spațiul Schengen este atât un drept legitim și meritat al României, dar și o obligație a Uniunii Europene. Înainte de începerea ședinței din 8 decembrie 2022, reprezentanții țării noastre la nivel european au declarat că, deși speră într-o decizie pozitivă, au în vedere și alte căi de continuare a demersurilor pentru atingerea obiectivului aderării, spre exemplu sesizarea Consiliului European împreună cu Bulgaria și așteptarea deciziei favorabile aderării în Spațiul Schengen a ambelor state.

  1. Perspective de viitor cu privire la decizia Consiliului European de pe 8 decembrie 

Deși sunt de admirat eforturile depuse de oficialii români pentru a ajunge până în acest punct, situația este destul de incertă. Cu siguranță este un mare plus că am înlăturat opoziția unor state precum Olanda sau Suedia, care erau destul de vehemente în ceea ce privește opoziția față de aderarea României la spațiul Schengen. Un motiv de speranță ne dă și faptul că acest subiect a reușit să ajungă pe agenda JAI, lucru care în ceilalți ani nu a fost realizat, tocmai pentru că se anticipa că, dacă s-ar vota, România ar primi un vot negativ.

În ceea ce privește motivele de îngrijorare, primul ar fi opoziția Austriei față de aderarea României și a Bulgariei. Aceasta, în ciuda datelor care contrazic afirmațiile sale cum că intervențiile ofițerilor de frontieră ar fi fost insuficiente în oprirea fluxului de imigranți ilegali care au intrat în România și ulterior au migrat spre Austria, tot folosesc acest argument pentru a justifica opoziția față de aderarea României.

Un alt considerent ar fi că, așa cum stau lucrurile, într-un viitor apropiat ar fi mai plauzibilă o admitere doar a României, nu și a Bulgariei. Problema este că granița dintre România și Bulgaria este slab fortificată, tocmai pentru că nu s-a pus problema până în acest moment că România ar adera la un interval diferit față de Bulgaria. Această breșă inevitabil ne trage și pe noi în jos, pentru că imediat după aderare, ar trebui să depună toate diligențele pentru a asigura o protecție proprie a graniței dintre România și Bulgaria, din moment ce aceasta ar deveni o graniță externă a Schengen. 

Cu acestea în minte, dacă ar fi să tragem o concluzie, ar fi aceea că România, față de momentul 2007, a făcut progrese majore și și-a demonstrat dorința de a fi parte în totalitate în familia europeană, lucru care cu siguranță se va materializa într-o aderare a acesteia în spațiul Schengen, însă este greu de preconizat dacă se va întâmpla în viitorul extrem de apropiat, sau în unul puțin mai îndepărtat.

Concluzii

Aderarea României face parte din cele 3 mari obiective de țară: aderarea la spațiul Schengen, aderarea la zona euro și aderarea la OCDE. Toate acestea au implicații majore pentru completarea integrării europene, un nivel mai bun de trai pentru români și implicații directe asupra oportunităților de dezvoltare. 

Aderarea României la spațiul Schengen nu este doar despre cozile de așteptat, despre banii pe care îi pierde economia românească ci mai presus de orice, intrarea în rânduiala Europeană. Intrarea în deplinătatea libertății economice fundamentale ale liberei circulații.

În ultimele luni, după 11 ani de așteptare, România s-a apropiat mai mult decât niciodată de momentul aderării. Evaluările experților Comisiei și Statelor Membre au fost  pozitive, MCV a fost ridicat și majoritatea statelor au părut să susțină acest moment. Cu toate acestea, votul de astăzi din Consiliul UE a fost unul anticipat, nu cu suficient de mult timp înainte însă. 

Acum, este important pentru România să obțină o decizie clară cu privire la condițiile de îndeplinit și o dată ulterioară în care decizia să fie luată. Dacă decuplarea de Bulgaria apare pe masa negocierii, aceasta va însemna cel mai probabil câteva luni bune de pregătiri la granițele de la sud.

Din păcate, mai este vorba și despre jocurile dintr-o schemă europeană mai mare, în care unii actori folosesc jocul diplomației europene în folosul politicii interne. România poate să fie mai asertivă, mai prezentă, și dacă chiar își dorește să realizeze acest obiectiv de țară, va trebui să înceapă să joace mai profesionist și mai prezent la nivel european. 

Interesul Austriei nu a fost neapărat să blocheze România în Schengen, ci să obțină la nivelul UE o politică mai dură asupra migrației. Se folosește de un subiect pentru a obține un rezultat pentru un altul. Nu este primul stat care face asta, Ungaria face acest gen de politică de a folosi unanimitatea în favoarea sa.

Ține doar de decidenții politici români să înțeleagă importanța influenței naționale la nivel european, nivel la care noi am fost mai degrabă o prezență ștearsă, cu câteva străluciri ocazionale. 

 

Acest articol a fost realizat de Cătălin Panțiru, Oana Ene, Alin Orgoan și Tana Foarfă.